Muzeul "ASTRA": stiri si evenimente

Muzeul „ASTRA”- o constelaţie de unităţi muzeale: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Rromilor - proiect în derulare – şi Centrul Cultural Memorial Gh. Telea-Bologa, de la Noul Român.

Friday, October 13, 2006

15 octombrie – Ziua Mondială a Femeilor din mediul rural

“Femeia este singurul lucru din lume,
pe care îl poţi pierde,
fără să-l fi avut vreodată”
(Karl Franz Andres)

Cutreierând oraşul zbuciumat de obişnuita haotică urbană, realizăm că este o minunată zi de toamnă arămie. Soarele ne descântă cu razele sale mângâietoare , frunţile atât de încreţite de grijile cotidiene. Am uitat oare să savurăm şi să preţuim fiecare zi… poate ar trebui să ne oprim un moment pentru a ne aduce aminte cine suntem.
Iată că în această zi de Duminică, 15 octombrie este sărbătoare. In cinstea Măriei Sale Tăranul, Muzeul “ASTRA” a fondat o “Academie” – Academia Artelor Tradiţionale din România. Din cei 200 de meşteri găzduiţi de aceasta la ora actuală, jumătate sunt femei. Cu tradiţia în suflet, le elogiem astăzi. Ne închinăm în faţa Ei – Femeia satului tradiţional românesc.
Ea e viitorul, copila care se joacă în ţărâna uliţei din satul de departe, din negura atemporalităţii mitice. Ea e tânara domniţă, care în momentul trecerii pragului cununiei, îmbracă straiele tradiţiei populare moştenite de la strămoşi. Ea e Mama, cea mai caldă fiinţă, ocrotitoarea sacralităţii de suflet a familiei. Cu ochii plini de soare şi vis, Ea ţese cu mâna-I atât de iscusită la război, basmele poporului român. Acele mitice doine şi balade, pe care fluieraşul le cântă mioarelor şi doicile pruncilor. Prin blândeţe, agerime şi trudă ea reuşeşte să îmblânzească tot răul.
Frumuseţea fără de margini a creaţiei Ei artistice, lumina icoanelor pictate şi legenda ouălor încondeiate, fluiditatea ţesăturilor, fineţea trainică a căldurii lemnului şi lutului prelucrat se canalizează spre păstrarea intactă a învăţămintelor strămoşeşti şi păstrarea vie a acestei flăcări.
Stră-buna Tradiţie ne învaţă să ne închinăm în faţa sensibilităţii artistice şi profunzimii sufletului - acel suflet de femeie, binecuvântat cu harul lui Dumnezeu, fără de care , trebuie să recunoaştem că vieţile noastre ar fi mai searbede.

Urăm MAICII TRADITIE(I),
La mulţi şi sănătoşi ani!

Muzeograf,
Arsenie - Andre Mihaela

0 Comments:

Post a Comment

<< Home