Muzeul "ASTRA": stiri si evenimente

Muzeul „ASTRA”- o constelaţie de unităţi muzeale: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Muzeul Civilizaţiei Transilvane „ASTRA”, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus”, Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder”, Muzeul Culturii şi Civilizaţiei Rromilor - proiect în derulare – şi Centrul Cultural Memorial Gh. Telea-Bologa, de la Noul Român.

Friday, October 06, 2006

Muzeul "ASTRA" la Zilele Francofoniei din Bucuresti

Muzeul ASTRA
invitat la Zilele Francofoniei din Bucureşti



În perioada 22 – 30 septembrie, Muzeul ASTRA a participat ca invitat şi expozant la evenimentul Cele 1000 de feţe ale Francofoniei organizat în foaierul Teatrului Naţional din Bucureşti, care a găzduit un caleidoscop de expoziţii originale ale ţărilor din cele patru colţuri ale lumii francofone. Sommet-ul Francofoniei, organizat de România în premieră pentru centrul şi vestul Europei a constituit un îndemn spre informare, spre actul cultural şi spre înţelegerea diversităţii lumii francofone, având ca liant şi valoare unitară cultura limbii franceze.
Muzeul ASTRA a fost ales să reprezinte şi să fie cartea de vizită a României în acest pavilion internaţional de către Secretarul de Stat al Comisiei UNESCO petrnu România, domnul Alexandru Mironov, în contextul în care Comisia Naţională UNESCO va institui premiul internaţional UNESCO, incontestabil „pentru patrimoniul tehnic” (premieră mondială), denumit “Dumbrava Sibiului”, dat fiind diversitatea şi raritatea monumentelor de tehnică populară din Dumbrava Sibiului, care reprezintă una dintre cele mai complete şi bine conservate colecţii de acest gen din lume.
Prin cele şase panouri prezentate în expoziţie, ilustrând ampla tipologie a morilor din România, prin ampla documentaţie ilustrată digital, Muzeul Astra a contribuit din plin în spaţiul expoziţional internaţional cu o proiecţie originală şi extrem de apreciată asupra valorilor patrimoniale etnocultural românesc. Oficialităţile şi publicul larg care au vizitat standul Muzeului „Astra” cu imagini fotografice din Dumbrava Sibiului, au văzut nu doar o „faţadă” pregătită artificial, ci chiar au putut percepe secvenţe din cultura şi civilizaţia populară tradiţională din România, aşa cum erau ele odinioară. Deşi români, mulţi nu ştiau că există asemenea valori atât de bine conservate, care „grăiesc” atât de frumos, despre rădăcinile civilizaţiei noastre româneşti.

Din impresiile culese, majoritatea celor care deja vizitaseră muzeul în aer liber şi larg accesibila celor doritori de o amplă documentare au recunoscut, cu multă căldură, că s-au simţit minunat în Dumbrava şi în Sibiu, iar astfel de manifestări sunt ocazii propice pentru a face cunoscute lumii valorile noastre româneşti: „Să cunoască toţi că suntem un popor cu o identitate foarte bine definită, care şi-a adus contribuţia la patrimoniul cultural european”. Jose Ortega, reprezentant al „Cité des Sciences”, Paris, a rămas plăcut surprins aflând de existenţa acestui muzeu, pe care, cu siguranţă, promitea că nu-l va ocoli la viitoarea vizită prin România, declarându-se „dornic pentru o viitoare colaborare muzeologică şi culturală”.

Dintre membrii corpului diplomatic, amintim impresiile ambasadorului României în Algeria, domnul Ion Pâslaru: „Cu deosebită consideraţie pentru OPERA CULTURALĂ de autentic patriotism pe care o îmbogăţeşte neîncetat şi cu admiraţie, pentru energia, generozitatea şi caracterul de autentic luptător al domnului Corneliu Bucur”.


Cosmina Frăţilă
Muzeograf Muzeul ASTRA

0 Comments:

Post a Comment

<< Home